Cautari Populare :
Adauga un anunt gratuit

5 tactici eficiente în marketingul prin viu grai

poza

Conștient sau nu, atunci când luăm o decizie suntem influențați de oamenii din jurul nostru, indiferent că e vorba de familie, prieteni, vecini sau colegi. Atunci când alegem să cumpărăm un produs, mai întâi cerem referințe de la cei care știm că l-au încercat deja și le dăm crezare lor, nu campaniilor plătite de publicitate. Marketing-ul prin viu grai (WOMM, WOM marketing), numit și publicitate prin viu grai, este o formă de promovare neplătită - orală sau scrisă - în care clienții satisfăcuți spun altor oameni cât de mult le-a plăcut o afacere, un produs, serviciu sau eveniment. Conform specialiștilor în domeniu, viul grai este una dintre cele mai credibile forme de publicitate, deoarece oamenii care nu au nimic de câștigat în urma promovării unui lucru, își riscă reputația de fiecare dată când fac o recomandare. Pentru că este foarte eficient, în comparație cu alte metode de promovare, tot mai multe afaceri se concentrează pe a găsi cele mai bune tactici privind îmbunătățirea marketingului prin viu grai. Iată, deci care sunt principalele aspecte de care să ții cont dacă vrei să te bucuri de rezultate uimitoare de pe urma marketingului prin viu grai.

 

1. Oferă un produs/serviciu de calitate

 

Pentru a te putea bucura de avantajele acestei metode de promovare trebuie să fii sigur că pui la dispoziția clienților un produs de cea mai bună calitate. În caz contrar, efectele vor fi inverse și îți vei căpăta reputația de brand lipsit de încredere. Nu vrei asta, așa că nu uita de calitate atunci când lansezi un nou produs.

 

2. Cunoaște-ți audiența

 

Află cine îți sunt clienții și începe o conversație cu aceștia pentru a afla cât mai multe informații despre statutul și nevoile lor. Arată-le respect și întâmpină-i de fiecare dată (atunci când pornești o conversație) ca pe un prieten vechi, un partener de încredere. Se vor simți speciali, iar sentimentele pozitive de felul acesta îi vor face să împărtășească cu cei din jur impresiile plăcute lăsate de brandul tău.

 

3. Depășește așteptările

 

Pentru a fi cu un pas în fața concurenței trebuie să vii mereu cu ceva în plus pentru clienții tăi. De exemplu, atunci când livrezi o comandă, strecoară în colet și o surpriză. Aceasta pote fi sub forma unor mostre, a unui produs cadou ori a unui voucher.

 

4. Nu te feri de sugestii și reclamații

 

Ca în orice domeniu, oricât de bine ai încerca să faci lucrurile, vei avea parte și de clienți nemulțumiți. Poate fi vorba doar de o neînțelegere sau de o problemă întemeiată. Pentru a ști cum să rezolvi astfel de nemulțumiri, pune la dispoziția clienților un sistem prin care își pot spune păsurile și prin care tu le poți răspunde la probleme.

 

5. Nu aștepta să primești laude

 

Cere-le în mod proactiv. Oamenii sunt foarte ocupați și nu au timp de astfel de lucruri însă dacă îi rogi să îți lase un review cu siguranță o vor face, mai ales dacă au fost mulțumiți de produsul ori serviciul primit.