Parenting cu blândețe: nu înseamnă să nu spui „Nu!”
Ce înseamnă parenting cu blândețe? Parentingul cu blândețe se bazează pe empatie și colaborare cu copilul, dar nu este lipsit de limite. Specialiștii explică că această abordare implică reguli clare și o relație afectuoasă, oferind copilului siguranță și disciplină fără a-l rușina.
Rezumat:
Parenting cu blândețe nu înseamnă lipsa de limite
Una dintre cele mai comune greșeli este considerarea ideii că, dacă alegi parentingul cu blândețe, nu îi mai poți spune copilului „nu”. Această abordare nu este lipsită de limite, ci se bazează pe o formă de parenting autoritativ, care combină limitele ferme cu o relație caldă între părinte și copil. Pediatrul și consilierul în parenting Chrissie Ott subliniază faptul că copiii au nevoie de limite pentru a se simți în siguranță. Parentingul cu blândețe nu presupune lipsa disciplinei, ci disciplină fără umilire, intimidare sau rușinare.
Un alt mit este că parentingul cu blândețe nu are dovezi științifice. Emily Edlynn, psiholog clinician, atrage atenția asupra faptului că, deși parentingul cu blândețe este o abordare care poate duce la rezultate pozitive, nu există dovezi clare că trebuie să fie aplicat neapărat pentru a construi o relație sănătoasă cu copilul. Cercetările existente indică mai degrabă parentingul autoritativ drept stil asociat cu rezultate pozitive în dezvoltarea copiilor.
Un studiu publicat în 2024 a arătat că peste o treime dintre părinții care se identifică ca practicând parentingul cu blândețe suferă de burnout și nesiguranță privind propriile decizii parentale. Emily Edlynn menționează că mulți părinți își stabilesc standarde imposibil de respectat, ceea ce duce la epuizare. Scopul nu este perfecțiunea, ci capacitatea de a repune relația după momente dificile și de a fi sinceri în privința propriilor emoții fără să rănești copilul.
Parentingul cu blândețe implică reguli și consecințe
O altă critică frecventă este că parentingul cu blândețe ar fi prea permisiv, iar copiii ar putea ajunge să creadă că pot obține orice își doresc. Chrissie Ott face o diferență importantă: în această abordare există reguli, iar încălcarea lor are consecințe. Scopul intervenției adultului este ghidarea în locul fricii și respectul în locul dominării. Dacă părinții evită constant limitele pentru a nu supăra copilul, cedează indiferent de situație sau îi îndeplinesc toate dorințele, se îndepărtează de principiile parentingului cu blândețe și intră în zona permisivității.
Cultura construită în jurul parentingului cu blândețe poate face părinții să se gândească la felul în care au fost crescuți și la influența acestor experiențe asupra modului în care își cresc copilul. Specialiștii spun că accentul ar trebui pus mai degrabă pe relația actuală cu copilul decât pe ideea că trebuie să elimini complet tiparele moștenite. Chrissie Ott recunoaște că parentingul cu blândețe poate fi derutant pentru unii adulți, dar procesul de a alege conștient un mod diferit de a relaționa cu copilul are valoare.
În centrul parentingului cu blândețe se află empatia și conectarea. Dacă practici această abordare sau vrei să o încerci, cea mai importantă schimbare este să renunți la presiunea de a o aplica impecabil. Experții spun că mai importantă decât eticheta stilului parental este prezența unui adult care știe să pună limite cu căldură și care, atunci când relația deraiază, știe să se întoarcă spre copil și să repare ceea ce s-a întâmplat. Parentingul nu se construiește dintr-o succesiune de reacții perfecte, ci într-o relație în care există reguli și responsabilitate, dar și suficientă siguranță încât atât copilul, cât și părintele să poată greși și să se poată întoarce unul către celălalt.
M. Cristea
